Agheazma, adică apa sfinţită de Bobotează prin harul preoţilor, în cadrul unui ceremonial religios, primeşte virtuţi terapeutice miraculoase şi nu se strică de-a lungul anului, alungă bolile şi spiritele malefice. Agheazma este apa „vie", leacul care revigorează trupul şi sufletul. De Bobotează (cunoscută şi sub numele de Epifania sau Teophania)se prăznuieşte sfânta şi dumnezeiasca arătare a Domnului Iisus Hristos.Agheazma se bea dimineaţa, înainte de micul dejun, în zilele de post, de sărbători sau la ceas de boală sau de mare necaz. În marile laboratoare ale lumii, cercetătorii au constatat că apa are memorie, că poate păstra în amintire emoţiile oamenilor. În acelaşi timp, cercetătorii au dovedit că apa are proprietăţi ieşite din comun, că poate să transmită, pe mai departe, proprietăţile ei. De aceea, specialiştii spun că agheasma păstrează în memorie rugăciunea de la slujba de sfinţire. În urma cercetărilor, Vlail Kaznacheev, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Novosibirsk, precizează că, stropirea cu apă sfinţită a plantelor muribunde sau a animalelor bolnave, le readuce la viaţă. Totuşi, omul de ştiinţă mai adaugă în pledoaria sa că nici un chimist nu poate explica acest lucru. Dar spune fără rezerve că apa sfinţită are o compoziţie chimică deosebită. Dacă într-un vas
care conţine apă obişnuită se toarnă puţină agheasmă, atunci toată apa din acel recipient primeşte proprietăţile apei sfinţite. Referitor la puterea agheasmei, savantul japonez Emoto Masaru aduce un alt argument: apa reacţionează la rugăciuni şi formează cristale frumoase, luminoase; în schimb, la discuţii dure sau la injurii, apa formează cristale întunecate. În numeroasele studii (mai bine de 1000), elecrofiziciana Angelina Malakovskaia de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a constatat că starea de sănătate a credincioşilor care se roagă la biserică este mai bună, iar participarea la slujba religioasă reglează valorile tensiunii arteriale. Tot specialiştii spun că semnul crucii are o putere miraculoasă asupra microbilor patogeni, atât asupra apei de la robinet, cât şi asupra celor din apele curgătoare şi din râuri, fiind mai eficient chiar decât aparatele moderne de dezinfecţie.