Nu stim sa ne rugam, nu stim ce cerem. Pentru ca rugaciunile noastre sa devina eficace, ea trebuie sa indeplineasca doua feluri de conditii:
1. Conditii indepartate sau negative (ceea ce insemneaza absenta obstacolelor care s-ar opune eficacitatii rugaciunii noastre)
Or, exista doua mari obstacole: pacatul si imprastierea spiritului.
Este necesar deci ca sa ne rugam numai in stare de har si de reculegere :
a) In stare de har inseamna a fi cu inima curata, senina, plina de sinceritate. O rugaciune nu se face de o limba otravita, plina de nemultumire si de invidie. Schimbul sincer, nefalsificat intre om si Dumnezeu se face numai cand omul isi daruieste inima lui Dumnezeu in schimbul cererilor sale. Pacatosului, celui ce si-a daruit inima pasiunilor, vietii materiale, Dumnezeu nu-i datoreaza nimic, acesta degeaba se roaga. Numai in schimbul inimii omului, Dumnezeu se milostiveste de cererea celui nevinovat. Iisus ne precizeaza ca pana ce nu vom deveni curati cu inima ca niste copii, nu vom avea
parte de Dumnezeu.
Rugaciunea copiilor este ascultata, ei sunt plini de candoare, de nevinovatie, caci pentru unii ca acestia este daruita Imparatia lui Dumnezeu Cerul este acestora destinat. Sa devenim deci copii cu inima si rugaciunea noastra va fi ascultata.
b) Reculegerea trebuie sa fie alta calitate a rugaciunii noastre. Cu inima curata, fara ganduri ascunse, neinteresate, sa ne concentram in rugaciune ca pentru un lucru foarte important. Sa alungam orice gand strain, orice preocupare sa ne impunem spiritului nostru, memoriei, imaginatiei, vederii si auzului. Sa oferim totul lui Dumnezeu. Nimic din fiinta noastra sa nu fie in afara de Dumnezeu. Trebuie sa fim stapani pe noi insine, sa renuntam la tot ceea ce ne atrage, sa facem un act de abnegatie totala, sa nu fim ca poporul evreu, despre care Iisus spunea adesea: “Acest popor ma cinsteste cu buzele, iar inima lui este departe de Mine.”
De ce nu ne pregatim pentru rugaciune asa cum ne pregatim pentru o audienta la un mare personaj? Pentru ca suntem inconstienti de ceea ce facem si cui ne adresam. Interesele noastre pamantesti sunt mai importante pentru noi decat cele spirituale. Un suflet care se reculege inainte de a se ruga, este un suflet care-si impune un sacrificiu, isi impune o vigilenta incordata in a se supraveghea necontenit si aceasta mortificare este placuta lui Dumnezeu. Acest suflet care-si astupa urechile pentru a nu mai asculta vocea sangelui si a carnii si care-si inchide ochii pentru a nu mai vedea raul de pe pamant acesta ajunge la Dumnezeu, sa se ridice pana la El. El contempla in adevarata lumina a gloriei Sale. Il priveste cu ochii spiritului si niciodata pentru el nu va mai avea vreo importanta desartaciunile si intrigile oamenilor.
Cum se va putea ruga un suflet imprastiat, care doreste sa vada si sa auda tot ce se intampla in jurul sau, care isi ofera inima la orice impresie ce i se prezinta din afara, incapabil sa-si impuie o ordine interioara. Numai cei ce-si pot porunci o retragere interioara, o viata interiorizata, o singuratate cu ei insisi si o companie numai cu Dumnezeu pentru a-L admira si invoca in voie, numai acestia stiu sa se roage cu adevarat.
2. Conditiunile apropiate pe care trebuie sa le indeplineasca rugaciunea pentru a fi eficace
Aceste conditii sunt:
a) Umilinta atunci cand, asemeni fiului risipitor, suntem constienti de nimicnicia noastra si de faptul ca nu meritam decat dispretul lui Dumnezeu si al oamenilor, ne rugam ca niste cersetori umili, doar cu speranta ca poate Dumnezeu se va milostivi de noi, caci suntem incapabili de orice, fara mila lui Dumnezeu.
In parabola vamesului si a fariseului, Iisus ne arata cum sa ne rugam, Sfantul Augustin spune: “Suntem cu totii niste cersetori fata de Tatal ceresc. Am fost goniti din Paradis si despuiati de haina nevinovatiei, am fost expropriati de diavol si de pacat. Trebuie sa cerem deci cu o mare si profunda umilinta.”
b) Ravna si dorinta intensa cu care ne rugam lui Dumnezeu pentru a-I place. Cu alte cuvinte sa ne rugam cu dragoste, sa nu dorim decat ceea ce doreste El, sa ne uitam pe noi insine totalmente. Pe cei caldicei Dumnezeu nu-i iubeste, caci neglijenta, indiferenta si tembelismul supara pe Dumnezeu, acestea toate dovedind ca inima noastra nu-I apartine.
Rugaciunea este mai mult un strigat al inimii decat un sunet al limbii. Sfantul Augustin spune, ”Focul dragostei este strigatul inimii. Pentru ca insusi Dumnezeu este un foc mistuitor trebuie sa-L iubim intr-un limbaj de foc pentru ca El sa ne asculte”.
Rugaciunea nu este numai un murmur al buzelor, ci este afectiunea inimii, care nu se aude, dar care urca direct spre Dumnezeu. Fervoarea nu este deci o devotiune sensibila si vizibila, care de multe ori este efectul temperamentului. Adevarata rugaciune, chiar daca este monotona si lipsita de exclamatii puternice, este dragostea inimii pentru Dumnezeu.
“Cine iubeste putin, se roaga putin; cine iubeste mult, se roaga mult.”
Deci adevarata cerere este aceea a inimii si inima nu cere decat ceea ce iubeste, iar cine iubeste pe Dumnezeu, cere ceea ce doreste El. A ne ruga deci nu inseamna a fi coplesiti de consolari interioare si a cauta aceasta, cu alte cuvinte o satisfacere a sensibilitatii noastre, a simturilor corpului nostru.
Adevarata rugaciune este a dori ceea ce Dumnezeu doreste si a implini vointa Lui in toate actiunile noastre. Bucuria sensibila care se naste uneori din aceatsa generozitate a vointei noastre, este ceva secundar daruit de Dumnezeu celor drepti Iisus chiar, in rugaciunea teribila din gradina Ghetsimani, avea inima intristata, plina de dezgust si dornica de a indeparta paharul suferintelor ce-I era destinat. Toate instinctele Lui umane respingeau acest calvar, totusi s-a supus si a dorit ceea ce Tatal a dorit “Fie precum voiesti Tu”.
Asadar, sufletul ce se simte uscat de elan, trebuie tocmai atunci sa indeplineasca vointa lui Dumnezeu, rugaciunea pe care obisnuia s-o faca, chiar daca nu mai simte consolarile sensibile si placute de alta data. Intr-o astfel de rugaciune meritul creste mult, caci sufletul se forteaza, corpul se mortifica, iar spiritul se fortifica si capata o noua vigoare.
c) Credinta si increderea fac de asemenea ca rugaciunea sa fie eficace. Sufletul trebuie sa fie bine convins ca Dumnezeu poate si vrea sa asculte cererea noastra. Dumnezeu nu ne poate insela si increderea in El trebuie sa fie totala. Iisus mereu si mereu repeta ca de vom avea credinta, vom obtine tot ceea ce dorim, caci totul este cu putinta celui ce crede. Toate miracolele facute de Iisus s-au bazat pe credinta celor ce-I cereau mila: “Crezi ca pot face aceasta?” sau “Fie tie dupa credinta ta”. Sau cand apostolii Il intrebau de ce ei nu puteau face anumite lucruri, El le raspundea: “Din cauza necredintei voastre”. Si numai un graunte de credinta sa fi avut si muntii din loc s-ar fi putut muta. Nimic n-ar fi fost cu neputinta pentru cei ce cred.
Increderea in Iisus care a ramas acelasi ca si in primul secol al crestinismului, aceasta ne aduce realizarea rugaciunii noastre.
Dar noi cei de astazi nu mai avem incredere, prin faptul ca nu mai vedem miracole petrecandu-se la tot pasul. Ele nu mai sunt necesare in prezent, pentru ca religia crestina s-a consolidat definitiv si cine traieste si iubeste pe Iisus cu adevarat, acela vede zilnic minuni in tot ce se intampla cu el insusi. Iisus de altfel inca de pe atunci spunea: “Fericiti cei ce nu vad si cred”, iar ucenicilor le spunea: “Vor fi multi care vor dori sa vada ceea ce vedeti voi si nu vor putea”.
In toate vietile sfintilor s-au petrecut minuni cu ei insisi. Insuccesul rugaciunii noastre se datoreste necredintei, indoielii. “Daca veti putea crede” raspunde Iisus celui ce-L intreaba de poate face o minune cu fiul sau.
Puterea lui Dumnezeu este egala cu credinta omului. Daca totul este posibil celui ce crede, depinde numai de el. Cine doreste mult, sa creada mult. Cel ce ezita si se indoieste este ca valul marii ridicat si dus de vant.
d) Perseverenta rugaciunii, hotararea de a continua in cererea noastra cu toate obstacolele ce se ivesc, cu tot termenul indelungat in asteptarea implinirii cererii noastre, iata o calitate absolut necesara pentru eficacitatea rugaciunii. Perseverenta presupune continuitatea intentiei, vointei noastre care urmareste cu indarjire mereu acelasi lucru. Aceasta face din viata noastra o continua rugaciune, fapt pentru care ne amana Dumnezeu in rezolvarea dorintei noastre, tocmai pentru a ne face sa ne rugam mereu. “Trebuie mereu sa va rugati, fara a slabi niciodata”.
Dumnezeu are tot dreptul ca sa ceara sa ne rugam neincetat pentru gloria Lui, pentru binele si interesul nostru, pentru insusi demnitatea noastra, pentru binefacerile Sale.
Rugaciunea noastra este imperfecta, nedemna de gloria lui Dumnezeu. De aceea pana ce nu implineste toate conditiile perfectiunii, Dumnezeu o lasa sa se repete mereu, caci prin exercitii ea se desavarseste.
Rugaciunea noastra sa fie ca a unei fiinte ce urmareste ceva nobil si maret, iar nu ceva de moment, trecator fara valoare spirituala si este de demnitatea noastra sa perseveram in ea.
Daca cererile noastre ar fi imediat implinite, noi am fi expusi la ingamfare la incredere in meritele noastre personale la drepturi ce nu le avem. Interesul nostru spiritual este deci ca Dumnezeu sa ne faca sa simtim tocmai prin acele intarzieri intelepte, pretul harurilor Sale si astfel sa avem inima pregatita pentru recunostinta umila. Singuraperseverenta poate sa obtina aceasta. Iar daca uneori Dumnezeu ii asculta imediat, iar pe altii nu, aceasta este taina si planul Sau ascuns, pe care nu ne este dat noua a-l cunoaste. Totul este insa opera gloriei Lui si spre perfectiunea noastra.
Cine vrea sa-si atinga scopul si sa persevereze mereu si cel putin pentru incapatanarea lui, Dumnezeu il va asculta, asa cum ne fagaduieste Iisus in parabola cu cel ce a venit noaptea sa ceara paine prietenului sau care dormea si pregeta sa se scoale, dar care pana la urma, sacait peste masura de cel ce batea la usa, s-a sculat si i-a dat.
“Imparatia lui Dumnezeu se ia prin violenta” si daca cel pe care il rugam pare ca nu ne aude, trebuie sa-l fortam. O dulce violenta care nu-l supara pe Dumnezeu ci din contra Il impaca, care nu raneste pe aproape, ci il ajuta, ii micsoreaza si ii face sa-i dispara pacatul.
Paraliticul din Evanghelie a asteptat 38 de ani si n-a disperat, iar noi dupa zece zile de rugaciuni neimplinite, disperam, pierdem increderea si devenim caldicei in credinta.
Perseverenta deci presupune o incredere neclintita si fara margini in bunatatea lui Dumnezeu si pe care nici o intarziere n-o supara si n-o dezamageste.
Dumnezeu opereaza in secret rezolvarea dorintelor noastre spre binele nostru. Cel ce se roaga neincetat pentru un anumit scop, totusi se transforma fara sa-si dea seama. El se sfinteste incetul cu incetul si comportarea lui devine un exemplu pentru cei din jur. Iata un prim efect al perseverentei. Cel ce iubeste pe Dumnezeu stie ca mai tarziu sau mai devreme Dumnezeu il va asculta. “Cereti si vi se va da”, mereu fara incetare, fara nerabdare.
e) Rugaciunea noastra sa fie facuta in numele lui Iisus Hristos. El este singurul mediator sa linisteasca revolta Tatalui, sa sfinteasca pe om, sa-l scape de pacat, cauza conflictului dintre Creator si opera Sa.
Neascultarea este poarta prin care a imtrat pacatul in lume si odata cu el moartea.
Iisus este modelul ascultarii, al supunerii in fata vointei lui Dumnezeu. El a venit pentru a da ascultare Tatalui, pentru a se oferi ca jertfa nevinovata in numele omenirii.
In numele Lui, a Lui Iisus, cerul se inclina, infernul tremura, iar pamantul Il preamareste pentru imensa Lui binefacere adusa.
Tot ce vom cere Tatalui in numele Lui, vom obtine, aceasta ne-o asigura chiar El. Rugaciunea noastra n-are nici o valoare daca nu este facuta in numele meritelor Lui. El ne-a imprumutat noua meritele Lui pentru a ne face demni de a cere ceva lui Dumnezeu. El a construit puntea de legatura ce fusese rupta, odata cu neascultarea primului om. Biserica logodnica lui Iisus intotdeauna se roaga in numele Lui.
f) Rugaciunea facuta prin intermediului Maicii Domnului are de asemenea darul de a fi implinita. Dupa Iisus, ea este imaginea cea mai perfecta a lui Dumnezeu. Ca mama a lui Iisus, Ea are tot dreptul sa ceara anumite favoruri Fiului Ei. Iar legea data de Dumnezeu lui Moise vorbeste despre blestemul ce cade asupra fiilor ce nu-si respecta parintii. Ori Domnul nu se poate contrazice pe Sine si Mama Lui intervenind penru noi, are dreptul de a fi ascultata. Duhul Sfant care a pregatit in Ea sanctuarul viu in care trebuia sa vina Mantuitorul lumii si care de fapt este logodnicul Ei, cum oare nu O va asculta in rugaciunile Ei? Maria este sora noastra, prin faptul ca Ea s-a nascut din acelasi sange al lui Adam, ca si noi, deci ea are o mila si o dragoste frateasca fata de noi. In al doilea rand, Ea este Mama noastra, prin Testamentul lasat de Iisus insusi inaintea mortii Sale. El a recomandat atunci lui Ioan ca Mama Lui pe viitor, deci Mama tuturor oamenilor.
Iata cel mai pretios dar lasat de Iisus omenirii. Avem ca Mama spirituala pe insusi Mama Lui, Fiica Tatalui si Sotia Duhului Sfant. Ce comoara de nepretuit de care insa multi se dispenseaza s-o recunoasca si s-o slujeasca. Cei ce nu-si pun nadejdea in Maica Domnului, Regina Ingerilor, a patriarhilor, a apostolilor, a martirilor, a fecioarelor, a tuturor sfintilor, exemplul tuturor celor alesi, conceputa in planul de creatie a lui Dumnezeu. Cea care a sfaramat capul sarpelui infernal, cea care are puterea sa obtina pentru noi indepartarea ispitelor diavolului si iertarea pacatelor noastre, aceia care deci o ignora, sunt de plans. Ei sunt sufletele pierdute care scapa acest unic prilej de mantuire: ajutorul Maicii Preacurate.
Dupa cum Iisus este aparatorul nostru fata de Dumnezeu, tot asa este Maria fata de Iisus pentru noi.
Cel ce a calcat legea lui Dumnezeu sa se arunce in bratele Mariei, Maica Milelor, unica speranta a pacatosilor. Ea este autoarea vietii, Maica Mantuirii. Daca n-ar fi fost Ea, Iisus n-ar fi avut cum sa vina pe lume.
Rugandu-ne Ei, nu ne ratacim niciodata, nu disperam niciodata. Ea este pentru toti darnica, prin Ea cel mort renaste la viata, caci Ea nu dispretuieste pe nimeni. Alergati deci la Maria, Maica Domnului si Mama noastra cu toata increderea.
g) Rugaciunea trebuie sa fie insotita de sacrificii si mortificari.
Toata viata Domnului Iisus n-a fost decat un sir intreg de sacrificii si suferinte. Profetii L-au prezis ca pe o victima inocenta, ranita si distrusa de rautatea omenirii: “Ca o oaie spre junghiere si ca un miel fara de glas”, asa a fost Iisus.
Ascultator pana la moarte, asa a distrus pacatul. Trebuie deci sa-L urmam dupa exemplul vietii Sale muritoare, sa lepadam tot ce ne apartine, sa distrugem in noi instinctul conservarii materiei si al egoismului. Omul durerilor ne-a demonstrat de ce egoism este capabil orice om, daca vrea. Ori, pentru a fi agreabili si ascultati de Dumnezeu Tatal, trebuie sa fim niste copii credinciosi ai acestiu divin exemplu original. Acest “Fiu al Omului” este adevarata noastra menire; aceasta perfectiune a fost scopul vietii si creatiei noastre. Noi insa am deviat, am gresit calea, ne-am infundat in noroaie si in santuri si am cazut in prapastie. Putem insa reveni, putem sa ne intoarcem pe calea cea buna, cea sigura, singura si adevarata cale care duce la nemurire si fericire. Aceasta este Iisus. “Caci Eu sunt calea, adevarul si viata”… “Cel ce nu intra prin Mine, caci Eu sunt poarta, este un hot”.
Trebuie sa suferim ca El, insulte si nedreptati, ocarile si rautatea oamenilor conduse de satan, sa nu ne speriem de suferinta fizica, caci “cel ce-si pazeste viata o va pierde” ci sa fim gata pentru Iisus sa ne sacrificam aceasta viata a materiei pentru a castiga pe cea a spiritului, dupa cum ne asigura El: “Cel ce-si va pierde viata pentru Mine, acela o va castiga”.
Cum dorim noi sa ne rugam lui Dumnezeu in numele lui Iisus cel martirizat, noi care ne supunem tuturor pasiunilor corpului nostru? Mortificarea ucide pacatul si duce deci cu usurinta rugaciunea noastra la Tatal.
Toti sfintii au fost oameni ai sacrificiului. Suferinta apropie pe om de Dumnezeu. “Cei ce apartin lui Iisus si-au crucificat carnea lor cu poftele si viciile ei”, spune Sfantul Pavel. Acesti eroi ai credintei suspendau legile naturii, mutau muntii din loc si inviau mortii. Ei au ajuns la perfectiunea lui Iisus prin… post si rugaciune. Urandu-se pe ei insisi si corpul lor, acesti eroi ce au ucis pacatul din ei prin mortificari si impuneri fortate si au atins prin rugaciunile lor inima lui Dumnezeu.
Noi cei de astazi sa ne mortificam acceptand cu marinimie incercarile zilnice, sa reprimam caracterul nostru impulsiv, sa infranam pasiunile si poftele trupului nostru si ambitiile spiritului nostru. Sa veghem asupra fiecarui simt in parte. Sa fagaduim lui Dumnezeu ca ne vom abtine de la o satisfactie la care tinem foarte mult, pentru ca rugaciunea noastra sa fie primita. Omul care se mortifica isi purifica sufletul, isi supune corpul spiritului sau, “isi umileste inima, revine la castitate si nevinovatie, cu alte cuvinte indeparteaza obstacolele ce se opun eficacitatii rugaciunii sale.
Numai astfel umiliti in fata lui Dumnezeu, insufletiti de o credinta si de o incredere fara margini, sa oferim sacrificiile noastre in numele lui Iisus si al Mariei. Numai astfel rugaciunea noastra va fi roditoare.
* * *
Daca s-ar putea organiza si la noi in azilurile de copii orfani acea rugaciune colectiva a micilor nevinovati, a ingerilor pamantesti, a celor ce cu siguranta imblanzesc inima lui Dumnezeu. Cate minuni nu s-ar obtine astfel… Asa cum s-a petrecut in Franta, unde oamenii plini de credinta si de mila pentru semenii lor, au organizat astfel de cercuri.
Rugaciunea facuta in comun este mult mai eficace si indeplineste toate conditiunile pentru aceasta. Iisus insusi ne spune: “acolo unde sunt reuniti doi sau trei oameni in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”. Unul corecteaza lipsurile celuilalt. Si unde poate sa fie mai multa curatenie si inocenta decat intr-un grup de copii crescuti sub indemnul unui misionar devotat pentru slava si dragostea lui Dumnezeu? Ei nu formeaza cu totii decat un suflet si o inima, care striga catre cer. Aceste implorari ale unor suflete nevinovate se ridica spre Dumnezeu ca fumul de tamaie si obtin gratia si mila Lui pentru cei ce-o cer prin acest fel de intermediari.
Rugaciunea micilor orfani a facut minuni in tarile unde s-a putut organiza acest lucru. Si simultan cu rugaciunile micilor ingerasi, cei in suferinta au fost indemnati ca la randul lor sa faca rugaciuni eceptionale, ca de exemplu: zilnic sa recite un “Tatal nostru” si de zece ori “Bucura-te Marie”, timp de o luna. Aceasta dupa cum era cazul. Efectele erau miraculoase. Dumnezeu actiona prin fenomene uluitoare si impenetrabile.
Unii au fost sfatuiti sa dea liturghii timp de zece sau mai multe zile, in timp ce micutii azilului sau fecioarele sarace si umile se prosternau in numele lor in fata Maicii Domnului si blandului ei Fiu.
Lui Dumnezeu Ii plac rugaciunile micilor inocenti, dar El vrea sa vada rabdarea si credinta noastra, El ne lasa multi ani in asteptare si deodata, cand nici nu ne asteptam, minunea se produce.
Pentru cei ce-si folosesc averile si bunurile lor in opera de binefacere si niciodata n-au lasat sa plece de la usa lor un sarac nemiluit, pentru acestia, in clipele lor de restriste si suferinte, Dumnezeu nu ramane surd la cererile lor. Pentru cei ce au credinta, Dumnezeu patrunde in viata lor, implinindu-le rugaciunile.
Rugaciunile pentru cei morti au de asemenea o mare valoare. Dupa spusele Sfantului Pavel “Sufletul care traieste prin credinta si care vede in cele mai mici intamplari actiunea lui Dumnezeu asupra sa, acela ne se mai mira cand survin cele mai grele incercari pentru mantuirea lui si a semenilor lui. Ce consolare minunata simte acesta in fundul sufletului sau ranit de suferinta, gandindu-se ca cerul nu l-a lovit decat spre a-l purifica si mai mult si a-l face instrumentul milei divine”.
Tainele lui Dumnezeu sunt ascunse. Multe necazuri se intampla spre binele nostru, iar noi nu ne dam seama. “Tot raul spre bine”. Cei ce duc o viata retrasa, departe de lume, de agitatiile si ambitiile ei, numai acestia inteleg rostul si mersul evenimentelor.
Oamenii in general in necazurile lor si in suferinte incep intai spre a incerca fel de fel de metode de rezolvare, pur omenesti si numai dupa ce au dat gres in orice, abia atunci incearca si rugaciunea catre Dumnezeu. Ce mare gresala. Prin rugaciune su numai prin rugaciune trebuie sa incepem, ca Dumnezeu este Cel ce da curs evenimentelor si “nici un fir de par din capul nostru nu se misca fara stirea Lui”.
Numai prin rugaciune vom fi inspirati ce anume mijloace omenesti sa folosim pentru rezolvarea cererii noastre si care de fapt nu sunt decat accesorii si mijloace secundare.
Mila lui Dumnezeu este totul. Cine se roaga Lui cu incredere si din primul moment obtine totul.
Important este ca ceea ce cerem sa nu devina o piedica in calea sfinteniei si perfectionarii noastre si de aceea, de multe ori Dumnezeu nu ne acorda ceea ce cerem, fara ca noi sa intelegem aceasta. Exista ceva la mijloc, o ambitie, o mandrie, o dorinta de a trai in pace si liniste, ceea ce nu-i este dat unui crestin adevarat care trebuie sa lupte necontenit cu el insusi si cu altii. Cate si cate taine ascunse stau la baza neindeplinirii cererilor noastre facute lui Dumnezeu. Daca le-am cauta cu inima sincera si lepadati de noi insine, le-am gasi cu siguranta.
Rugaciunile facute pentru pocainta celor rai sunt covarsitor de greu de indeplinit. Un suflet dusmanos fata de Dumnezeu are prejudecati de neinvins impotriva tainelor si miserelor credintei crestine si el se cramponeaza cu furie de ideile si pasiunile sale. Omul credincios este incapabil sa rastoarne astfel de bariere din inima in care domneste diavolul si inca de zeci de ani. Niciodata prin mijloace omenesti nu se va putea inabusi pasiunile unei inimi corupte ce nu cauta decat satisfacerea poftelor sale. Numai Domnul singur poate face o minune cu el si aceasta numai in urma rugaciunii perseverente, umila si plina de incredere. Si in urma sacrificiilor facute in special pentru mantuirea sufletului celui pacatos. Jertfa este necesara, numai ea alunga revolta si dreapta furie a lui Dumnezeu fata de cel impietrit si prigonitor.
In rezumat tot omul, fie bogat sau sarac, prost sau destept, cult sau nu, tanar sau batran, bolnav sau sanatos, daca Il iubeste si cauta pe Dumnezeu prin rugaciune cu toata inima, dornic in mod sincer de a afla adevarul cu credinta, cu umilinta, cu incredere si mai ales cu perseverenta, va vedea miracole in viata lui si ochii i se vor deschide pentru a vedea si a intelege sensul si rostul creatiei Lui si a intregei omeniri.
Ultimul cuvant in lumea aceasta va ramane celor ce se roaga si portile infernului nu-i vor birui.
Prin rugaciune dezarmam iadul, dar sa ne rugam cum trebuie, sa ne pastram inocenta, sa fugim de divertismentele lumii si de tot ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu. Sa-I vorbim Lui cu simplicitate, ca un copil catre Tatal Sau, incredintandu-I temerile si amaraciunile vietii noastre. Chiar cand parem parasiti de El, sa ne incredem totusi impotriva oricarei aparente, in grija ce ne-o poarta.
Prin intermediul Mariei si a Domnului Iisus, vom dezarma pe Dreptul Judecator.
1. Conditii indepartate sau negative (ceea ce insemneaza absenta obstacolelor care s-ar opune eficacitatii rugaciunii noastre)
Or, exista doua mari obstacole: pacatul si imprastierea spiritului.
Este necesar deci ca sa ne rugam numai in stare de har si de reculegere :
a) In stare de har inseamna a fi cu inima curata, senina, plina de sinceritate. O rugaciune nu se face de o limba otravita, plina de nemultumire si de invidie. Schimbul sincer, nefalsificat intre om si Dumnezeu se face numai cand omul isi daruieste inima lui Dumnezeu in schimbul cererilor sale. Pacatosului, celui ce si-a daruit inima pasiunilor, vietii materiale, Dumnezeu nu-i datoreaza nimic, acesta degeaba se roaga. Numai in schimbul inimii omului, Dumnezeu se milostiveste de cererea celui nevinovat. Iisus ne precizeaza ca pana ce nu vom deveni curati cu inima ca niste copii, nu vom avea
parte de Dumnezeu.
Rugaciunea copiilor este ascultata, ei sunt plini de candoare, de nevinovatie, caci pentru unii ca acestia este daruita Imparatia lui Dumnezeu Cerul este acestora destinat. Sa devenim deci copii cu inima si rugaciunea noastra va fi ascultata.
b) Reculegerea trebuie sa fie alta calitate a rugaciunii noastre. Cu inima curata, fara ganduri ascunse, neinteresate, sa ne concentram in rugaciune ca pentru un lucru foarte important. Sa alungam orice gand strain, orice preocupare sa ne impunem spiritului nostru, memoriei, imaginatiei, vederii si auzului. Sa oferim totul lui Dumnezeu. Nimic din fiinta noastra sa nu fie in afara de Dumnezeu. Trebuie sa fim stapani pe noi insine, sa renuntam la tot ceea ce ne atrage, sa facem un act de abnegatie totala, sa nu fim ca poporul evreu, despre care Iisus spunea adesea: “Acest popor ma cinsteste cu buzele, iar inima lui este departe de Mine.”
De ce nu ne pregatim pentru rugaciune asa cum ne pregatim pentru o audienta la un mare personaj? Pentru ca suntem inconstienti de ceea ce facem si cui ne adresam. Interesele noastre pamantesti sunt mai importante pentru noi decat cele spirituale. Un suflet care se reculege inainte de a se ruga, este un suflet care-si impune un sacrificiu, isi impune o vigilenta incordata in a se supraveghea necontenit si aceasta mortificare este placuta lui Dumnezeu. Acest suflet care-si astupa urechile pentru a nu mai asculta vocea sangelui si a carnii si care-si inchide ochii pentru a nu mai vedea raul de pe pamant acesta ajunge la Dumnezeu, sa se ridice pana la El. El contempla in adevarata lumina a gloriei Sale. Il priveste cu ochii spiritului si niciodata pentru el nu va mai avea vreo importanta desartaciunile si intrigile oamenilor.
Cum se va putea ruga un suflet imprastiat, care doreste sa vada si sa auda tot ce se intampla in jurul sau, care isi ofera inima la orice impresie ce i se prezinta din afara, incapabil sa-si impuie o ordine interioara. Numai cei ce-si pot porunci o retragere interioara, o viata interiorizata, o singuratate cu ei insisi si o companie numai cu Dumnezeu pentru a-L admira si invoca in voie, numai acestia stiu sa se roage cu adevarat.
2. Conditiunile apropiate pe care trebuie sa le indeplineasca rugaciunea pentru a fi eficace
Aceste conditii sunt:
a) Umilinta atunci cand, asemeni fiului risipitor, suntem constienti de nimicnicia noastra si de faptul ca nu meritam decat dispretul lui Dumnezeu si al oamenilor, ne rugam ca niste cersetori umili, doar cu speranta ca poate Dumnezeu se va milostivi de noi, caci suntem incapabili de orice, fara mila lui Dumnezeu.
In parabola vamesului si a fariseului, Iisus ne arata cum sa ne rugam, Sfantul Augustin spune: “Suntem cu totii niste cersetori fata de Tatal ceresc. Am fost goniti din Paradis si despuiati de haina nevinovatiei, am fost expropriati de diavol si de pacat. Trebuie sa cerem deci cu o mare si profunda umilinta.”
b) Ravna si dorinta intensa cu care ne rugam lui Dumnezeu pentru a-I place. Cu alte cuvinte sa ne rugam cu dragoste, sa nu dorim decat ceea ce doreste El, sa ne uitam pe noi insine totalmente. Pe cei caldicei Dumnezeu nu-i iubeste, caci neglijenta, indiferenta si tembelismul supara pe Dumnezeu, acestea toate dovedind ca inima noastra nu-I apartine.
Rugaciunea este mai mult un strigat al inimii decat un sunet al limbii. Sfantul Augustin spune, ”Focul dragostei este strigatul inimii. Pentru ca insusi Dumnezeu este un foc mistuitor trebuie sa-L iubim intr-un limbaj de foc pentru ca El sa ne asculte”.
Rugaciunea nu este numai un murmur al buzelor, ci este afectiunea inimii, care nu se aude, dar care urca direct spre Dumnezeu. Fervoarea nu este deci o devotiune sensibila si vizibila, care de multe ori este efectul temperamentului. Adevarata rugaciune, chiar daca este monotona si lipsita de exclamatii puternice, este dragostea inimii pentru Dumnezeu.
“Cine iubeste putin, se roaga putin; cine iubeste mult, se roaga mult.”
Deci adevarata cerere este aceea a inimii si inima nu cere decat ceea ce iubeste, iar cine iubeste pe Dumnezeu, cere ceea ce doreste El. A ne ruga deci nu inseamna a fi coplesiti de consolari interioare si a cauta aceasta, cu alte cuvinte o satisfacere a sensibilitatii noastre, a simturilor corpului nostru.
Adevarata rugaciune este a dori ceea ce Dumnezeu doreste si a implini vointa Lui in toate actiunile noastre. Bucuria sensibila care se naste uneori din aceatsa generozitate a vointei noastre, este ceva secundar daruit de Dumnezeu celor drepti Iisus chiar, in rugaciunea teribila din gradina Ghetsimani, avea inima intristata, plina de dezgust si dornica de a indeparta paharul suferintelor ce-I era destinat. Toate instinctele Lui umane respingeau acest calvar, totusi s-a supus si a dorit ceea ce Tatal a dorit “Fie precum voiesti Tu”.
Asadar, sufletul ce se simte uscat de elan, trebuie tocmai atunci sa indeplineasca vointa lui Dumnezeu, rugaciunea pe care obisnuia s-o faca, chiar daca nu mai simte consolarile sensibile si placute de alta data. Intr-o astfel de rugaciune meritul creste mult, caci sufletul se forteaza, corpul se mortifica, iar spiritul se fortifica si capata o noua vigoare.
c) Credinta si increderea fac de asemenea ca rugaciunea sa fie eficace. Sufletul trebuie sa fie bine convins ca Dumnezeu poate si vrea sa asculte cererea noastra. Dumnezeu nu ne poate insela si increderea in El trebuie sa fie totala. Iisus mereu si mereu repeta ca de vom avea credinta, vom obtine tot ceea ce dorim, caci totul este cu putinta celui ce crede. Toate miracolele facute de Iisus s-au bazat pe credinta celor ce-I cereau mila: “Crezi ca pot face aceasta?” sau “Fie tie dupa credinta ta”. Sau cand apostolii Il intrebau de ce ei nu puteau face anumite lucruri, El le raspundea: “Din cauza necredintei voastre”. Si numai un graunte de credinta sa fi avut si muntii din loc s-ar fi putut muta. Nimic n-ar fi fost cu neputinta pentru cei ce cred.
Increderea in Iisus care a ramas acelasi ca si in primul secol al crestinismului, aceasta ne aduce realizarea rugaciunii noastre.
Dar noi cei de astazi nu mai avem incredere, prin faptul ca nu mai vedem miracole petrecandu-se la tot pasul. Ele nu mai sunt necesare in prezent, pentru ca religia crestina s-a consolidat definitiv si cine traieste si iubeste pe Iisus cu adevarat, acela vede zilnic minuni in tot ce se intampla cu el insusi. Iisus de altfel inca de pe atunci spunea: “Fericiti cei ce nu vad si cred”, iar ucenicilor le spunea: “Vor fi multi care vor dori sa vada ceea ce vedeti voi si nu vor putea”.
In toate vietile sfintilor s-au petrecut minuni cu ei insisi. Insuccesul rugaciunii noastre se datoreste necredintei, indoielii. “Daca veti putea crede” raspunde Iisus celui ce-L intreaba de poate face o minune cu fiul sau.
Puterea lui Dumnezeu este egala cu credinta omului. Daca totul este posibil celui ce crede, depinde numai de el. Cine doreste mult, sa creada mult. Cel ce ezita si se indoieste este ca valul marii ridicat si dus de vant.
d) Perseverenta rugaciunii, hotararea de a continua in cererea noastra cu toate obstacolele ce se ivesc, cu tot termenul indelungat in asteptarea implinirii cererii noastre, iata o calitate absolut necesara pentru eficacitatea rugaciunii. Perseverenta presupune continuitatea intentiei, vointei noastre care urmareste cu indarjire mereu acelasi lucru. Aceasta face din viata noastra o continua rugaciune, fapt pentru care ne amana Dumnezeu in rezolvarea dorintei noastre, tocmai pentru a ne face sa ne rugam mereu. “Trebuie mereu sa va rugati, fara a slabi niciodata”.
Dumnezeu are tot dreptul ca sa ceara sa ne rugam neincetat pentru gloria Lui, pentru binele si interesul nostru, pentru insusi demnitatea noastra, pentru binefacerile Sale.
Rugaciunea noastra este imperfecta, nedemna de gloria lui Dumnezeu. De aceea pana ce nu implineste toate conditiile perfectiunii, Dumnezeu o lasa sa se repete mereu, caci prin exercitii ea se desavarseste.
Rugaciunea noastra sa fie ca a unei fiinte ce urmareste ceva nobil si maret, iar nu ceva de moment, trecator fara valoare spirituala si este de demnitatea noastra sa perseveram in ea.
Daca cererile noastre ar fi imediat implinite, noi am fi expusi la ingamfare la incredere in meritele noastre personale la drepturi ce nu le avem. Interesul nostru spiritual este deci ca Dumnezeu sa ne faca sa simtim tocmai prin acele intarzieri intelepte, pretul harurilor Sale si astfel sa avem inima pregatita pentru recunostinta umila. Singuraperseverenta poate sa obtina aceasta. Iar daca uneori Dumnezeu ii asculta imediat, iar pe altii nu, aceasta este taina si planul Sau ascuns, pe care nu ne este dat noua a-l cunoaste. Totul este insa opera gloriei Lui si spre perfectiunea noastra.
Cine vrea sa-si atinga scopul si sa persevereze mereu si cel putin pentru incapatanarea lui, Dumnezeu il va asculta, asa cum ne fagaduieste Iisus in parabola cu cel ce a venit noaptea sa ceara paine prietenului sau care dormea si pregeta sa se scoale, dar care pana la urma, sacait peste masura de cel ce batea la usa, s-a sculat si i-a dat.
“Imparatia lui Dumnezeu se ia prin violenta” si daca cel pe care il rugam pare ca nu ne aude, trebuie sa-l fortam. O dulce violenta care nu-l supara pe Dumnezeu ci din contra Il impaca, care nu raneste pe aproape, ci il ajuta, ii micsoreaza si ii face sa-i dispara pacatul.
Paraliticul din Evanghelie a asteptat 38 de ani si n-a disperat, iar noi dupa zece zile de rugaciuni neimplinite, disperam, pierdem increderea si devenim caldicei in credinta.
Perseverenta deci presupune o incredere neclintita si fara margini in bunatatea lui Dumnezeu si pe care nici o intarziere n-o supara si n-o dezamageste.
Dumnezeu opereaza in secret rezolvarea dorintelor noastre spre binele nostru. Cel ce se roaga neincetat pentru un anumit scop, totusi se transforma fara sa-si dea seama. El se sfinteste incetul cu incetul si comportarea lui devine un exemplu pentru cei din jur. Iata un prim efect al perseverentei. Cel ce iubeste pe Dumnezeu stie ca mai tarziu sau mai devreme Dumnezeu il va asculta. “Cereti si vi se va da”, mereu fara incetare, fara nerabdare.
e) Rugaciunea noastra sa fie facuta in numele lui Iisus Hristos. El este singurul mediator sa linisteasca revolta Tatalui, sa sfinteasca pe om, sa-l scape de pacat, cauza conflictului dintre Creator si opera Sa.
Neascultarea este poarta prin care a imtrat pacatul in lume si odata cu el moartea.
Iisus este modelul ascultarii, al supunerii in fata vointei lui Dumnezeu. El a venit pentru a da ascultare Tatalui, pentru a se oferi ca jertfa nevinovata in numele omenirii.
In numele Lui, a Lui Iisus, cerul se inclina, infernul tremura, iar pamantul Il preamareste pentru imensa Lui binefacere adusa.
Tot ce vom cere Tatalui in numele Lui, vom obtine, aceasta ne-o asigura chiar El. Rugaciunea noastra n-are nici o valoare daca nu este facuta in numele meritelor Lui. El ne-a imprumutat noua meritele Lui pentru a ne face demni de a cere ceva lui Dumnezeu. El a construit puntea de legatura ce fusese rupta, odata cu neascultarea primului om. Biserica logodnica lui Iisus intotdeauna se roaga in numele Lui.
f) Rugaciunea facuta prin intermediului Maicii Domnului are de asemenea darul de a fi implinita. Dupa Iisus, ea este imaginea cea mai perfecta a lui Dumnezeu. Ca mama a lui Iisus, Ea are tot dreptul sa ceara anumite favoruri Fiului Ei. Iar legea data de Dumnezeu lui Moise vorbeste despre blestemul ce cade asupra fiilor ce nu-si respecta parintii. Ori Domnul nu se poate contrazice pe Sine si Mama Lui intervenind penru noi, are dreptul de a fi ascultata. Duhul Sfant care a pregatit in Ea sanctuarul viu in care trebuia sa vina Mantuitorul lumii si care de fapt este logodnicul Ei, cum oare nu O va asculta in rugaciunile Ei? Maria este sora noastra, prin faptul ca Ea s-a nascut din acelasi sange al lui Adam, ca si noi, deci ea are o mila si o dragoste frateasca fata de noi. In al doilea rand, Ea este Mama noastra, prin Testamentul lasat de Iisus insusi inaintea mortii Sale. El a recomandat atunci lui Ioan ca Mama Lui pe viitor, deci Mama tuturor oamenilor.
Iata cel mai pretios dar lasat de Iisus omenirii. Avem ca Mama spirituala pe insusi Mama Lui, Fiica Tatalui si Sotia Duhului Sfant. Ce comoara de nepretuit de care insa multi se dispenseaza s-o recunoasca si s-o slujeasca. Cei ce nu-si pun nadejdea in Maica Domnului, Regina Ingerilor, a patriarhilor, a apostolilor, a martirilor, a fecioarelor, a tuturor sfintilor, exemplul tuturor celor alesi, conceputa in planul de creatie a lui Dumnezeu. Cea care a sfaramat capul sarpelui infernal, cea care are puterea sa obtina pentru noi indepartarea ispitelor diavolului si iertarea pacatelor noastre, aceia care deci o ignora, sunt de plans. Ei sunt sufletele pierdute care scapa acest unic prilej de mantuire: ajutorul Maicii Preacurate.
Dupa cum Iisus este aparatorul nostru fata de Dumnezeu, tot asa este Maria fata de Iisus pentru noi.
Cel ce a calcat legea lui Dumnezeu sa se arunce in bratele Mariei, Maica Milelor, unica speranta a pacatosilor. Ea este autoarea vietii, Maica Mantuirii. Daca n-ar fi fost Ea, Iisus n-ar fi avut cum sa vina pe lume.
Rugandu-ne Ei, nu ne ratacim niciodata, nu disperam niciodata. Ea este pentru toti darnica, prin Ea cel mort renaste la viata, caci Ea nu dispretuieste pe nimeni. Alergati deci la Maria, Maica Domnului si Mama noastra cu toata increderea.
g) Rugaciunea trebuie sa fie insotita de sacrificii si mortificari.
Toata viata Domnului Iisus n-a fost decat un sir intreg de sacrificii si suferinte. Profetii L-au prezis ca pe o victima inocenta, ranita si distrusa de rautatea omenirii: “Ca o oaie spre junghiere si ca un miel fara de glas”, asa a fost Iisus.
Ascultator pana la moarte, asa a distrus pacatul. Trebuie deci sa-L urmam dupa exemplul vietii Sale muritoare, sa lepadam tot ce ne apartine, sa distrugem in noi instinctul conservarii materiei si al egoismului. Omul durerilor ne-a demonstrat de ce egoism este capabil orice om, daca vrea. Ori, pentru a fi agreabili si ascultati de Dumnezeu Tatal, trebuie sa fim niste copii credinciosi ai acestiu divin exemplu original. Acest “Fiu al Omului” este adevarata noastra menire; aceasta perfectiune a fost scopul vietii si creatiei noastre. Noi insa am deviat, am gresit calea, ne-am infundat in noroaie si in santuri si am cazut in prapastie. Putem insa reveni, putem sa ne intoarcem pe calea cea buna, cea sigura, singura si adevarata cale care duce la nemurire si fericire. Aceasta este Iisus. “Caci Eu sunt calea, adevarul si viata”… “Cel ce nu intra prin Mine, caci Eu sunt poarta, este un hot”.
Trebuie sa suferim ca El, insulte si nedreptati, ocarile si rautatea oamenilor conduse de satan, sa nu ne speriem de suferinta fizica, caci “cel ce-si pazeste viata o va pierde” ci sa fim gata pentru Iisus sa ne sacrificam aceasta viata a materiei pentru a castiga pe cea a spiritului, dupa cum ne asigura El: “Cel ce-si va pierde viata pentru Mine, acela o va castiga”.
Cum dorim noi sa ne rugam lui Dumnezeu in numele lui Iisus cel martirizat, noi care ne supunem tuturor pasiunilor corpului nostru? Mortificarea ucide pacatul si duce deci cu usurinta rugaciunea noastra la Tatal.
Toti sfintii au fost oameni ai sacrificiului. Suferinta apropie pe om de Dumnezeu. “Cei ce apartin lui Iisus si-au crucificat carnea lor cu poftele si viciile ei”, spune Sfantul Pavel. Acesti eroi ai credintei suspendau legile naturii, mutau muntii din loc si inviau mortii. Ei au ajuns la perfectiunea lui Iisus prin… post si rugaciune. Urandu-se pe ei insisi si corpul lor, acesti eroi ce au ucis pacatul din ei prin mortificari si impuneri fortate si au atins prin rugaciunile lor inima lui Dumnezeu.
Noi cei de astazi sa ne mortificam acceptand cu marinimie incercarile zilnice, sa reprimam caracterul nostru impulsiv, sa infranam pasiunile si poftele trupului nostru si ambitiile spiritului nostru. Sa veghem asupra fiecarui simt in parte. Sa fagaduim lui Dumnezeu ca ne vom abtine de la o satisfactie la care tinem foarte mult, pentru ca rugaciunea noastra sa fie primita. Omul care se mortifica isi purifica sufletul, isi supune corpul spiritului sau, “isi umileste inima, revine la castitate si nevinovatie, cu alte cuvinte indeparteaza obstacolele ce se opun eficacitatii rugaciunii sale.
Numai astfel umiliti in fata lui Dumnezeu, insufletiti de o credinta si de o incredere fara margini, sa oferim sacrificiile noastre in numele lui Iisus si al Mariei. Numai astfel rugaciunea noastra va fi roditoare.
* * *
Daca s-ar putea organiza si la noi in azilurile de copii orfani acea rugaciune colectiva a micilor nevinovati, a ingerilor pamantesti, a celor ce cu siguranta imblanzesc inima lui Dumnezeu. Cate minuni nu s-ar obtine astfel… Asa cum s-a petrecut in Franta, unde oamenii plini de credinta si de mila pentru semenii lor, au organizat astfel de cercuri.
Rugaciunea facuta in comun este mult mai eficace si indeplineste toate conditiunile pentru aceasta. Iisus insusi ne spune: “acolo unde sunt reuniti doi sau trei oameni in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”. Unul corecteaza lipsurile celuilalt. Si unde poate sa fie mai multa curatenie si inocenta decat intr-un grup de copii crescuti sub indemnul unui misionar devotat pentru slava si dragostea lui Dumnezeu? Ei nu formeaza cu totii decat un suflet si o inima, care striga catre cer. Aceste implorari ale unor suflete nevinovate se ridica spre Dumnezeu ca fumul de tamaie si obtin gratia si mila Lui pentru cei ce-o cer prin acest fel de intermediari.
Rugaciunea micilor orfani a facut minuni in tarile unde s-a putut organiza acest lucru. Si simultan cu rugaciunile micilor ingerasi, cei in suferinta au fost indemnati ca la randul lor sa faca rugaciuni eceptionale, ca de exemplu: zilnic sa recite un “Tatal nostru” si de zece ori “Bucura-te Marie”, timp de o luna. Aceasta dupa cum era cazul. Efectele erau miraculoase. Dumnezeu actiona prin fenomene uluitoare si impenetrabile.
Unii au fost sfatuiti sa dea liturghii timp de zece sau mai multe zile, in timp ce micutii azilului sau fecioarele sarace si umile se prosternau in numele lor in fata Maicii Domnului si blandului ei Fiu.
Lui Dumnezeu Ii plac rugaciunile micilor inocenti, dar El vrea sa vada rabdarea si credinta noastra, El ne lasa multi ani in asteptare si deodata, cand nici nu ne asteptam, minunea se produce.
Pentru cei ce-si folosesc averile si bunurile lor in opera de binefacere si niciodata n-au lasat sa plece de la usa lor un sarac nemiluit, pentru acestia, in clipele lor de restriste si suferinte, Dumnezeu nu ramane surd la cererile lor. Pentru cei ce au credinta, Dumnezeu patrunde in viata lor, implinindu-le rugaciunile.
Rugaciunile pentru cei morti au de asemenea o mare valoare. Dupa spusele Sfantului Pavel “Sufletul care traieste prin credinta si care vede in cele mai mici intamplari actiunea lui Dumnezeu asupra sa, acela ne se mai mira cand survin cele mai grele incercari pentru mantuirea lui si a semenilor lui. Ce consolare minunata simte acesta in fundul sufletului sau ranit de suferinta, gandindu-se ca cerul nu l-a lovit decat spre a-l purifica si mai mult si a-l face instrumentul milei divine”.
Tainele lui Dumnezeu sunt ascunse. Multe necazuri se intampla spre binele nostru, iar noi nu ne dam seama. “Tot raul spre bine”. Cei ce duc o viata retrasa, departe de lume, de agitatiile si ambitiile ei, numai acestia inteleg rostul si mersul evenimentelor.
Oamenii in general in necazurile lor si in suferinte incep intai spre a incerca fel de fel de metode de rezolvare, pur omenesti si numai dupa ce au dat gres in orice, abia atunci incearca si rugaciunea catre Dumnezeu. Ce mare gresala. Prin rugaciune su numai prin rugaciune trebuie sa incepem, ca Dumnezeu este Cel ce da curs evenimentelor si “nici un fir de par din capul nostru nu se misca fara stirea Lui”.
Numai prin rugaciune vom fi inspirati ce anume mijloace omenesti sa folosim pentru rezolvarea cererii noastre si care de fapt nu sunt decat accesorii si mijloace secundare.
Mila lui Dumnezeu este totul. Cine se roaga Lui cu incredere si din primul moment obtine totul.
Important este ca ceea ce cerem sa nu devina o piedica in calea sfinteniei si perfectionarii noastre si de aceea, de multe ori Dumnezeu nu ne acorda ceea ce cerem, fara ca noi sa intelegem aceasta. Exista ceva la mijloc, o ambitie, o mandrie, o dorinta de a trai in pace si liniste, ceea ce nu-i este dat unui crestin adevarat care trebuie sa lupte necontenit cu el insusi si cu altii. Cate si cate taine ascunse stau la baza neindeplinirii cererilor noastre facute lui Dumnezeu. Daca le-am cauta cu inima sincera si lepadati de noi insine, le-am gasi cu siguranta.
Rugaciunile facute pentru pocainta celor rai sunt covarsitor de greu de indeplinit. Un suflet dusmanos fata de Dumnezeu are prejudecati de neinvins impotriva tainelor si miserelor credintei crestine si el se cramponeaza cu furie de ideile si pasiunile sale. Omul credincios este incapabil sa rastoarne astfel de bariere din inima in care domneste diavolul si inca de zeci de ani. Niciodata prin mijloace omenesti nu se va putea inabusi pasiunile unei inimi corupte ce nu cauta decat satisfacerea poftelor sale. Numai Domnul singur poate face o minune cu el si aceasta numai in urma rugaciunii perseverente, umila si plina de incredere. Si in urma sacrificiilor facute in special pentru mantuirea sufletului celui pacatos. Jertfa este necesara, numai ea alunga revolta si dreapta furie a lui Dumnezeu fata de cel impietrit si prigonitor.
In rezumat tot omul, fie bogat sau sarac, prost sau destept, cult sau nu, tanar sau batran, bolnav sau sanatos, daca Il iubeste si cauta pe Dumnezeu prin rugaciune cu toata inima, dornic in mod sincer de a afla adevarul cu credinta, cu umilinta, cu incredere si mai ales cu perseverenta, va vedea miracole in viata lui si ochii i se vor deschide pentru a vedea si a intelege sensul si rostul creatiei Lui si a intregei omeniri.
Ultimul cuvant in lumea aceasta va ramane celor ce se roaga si portile infernului nu-i vor birui.
Prin rugaciune dezarmam iadul, dar sa ne rugam cum trebuie, sa ne pastram inocenta, sa fugim de divertismentele lumii si de tot ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu. Sa-I vorbim Lui cu simplicitate, ca un copil catre Tatal Sau, incredintandu-I temerile si amaraciunile vietii noastre. Chiar cand parem parasiti de El, sa ne incredem totusi impotriva oricarei aparente, in grija ce ne-o poarta.
Prin intermediul Mariei si a Domnului Iisus, vom dezarma pe Dreptul Judecator.
