Regulile bisericeşti au stabilit că zilele rânduite pentru ajunare (adică abţinerea totală de la mâncare şi băutură), sunt lunea şi marţea din prima săptămână a Postului, iar în ultima săptămână a postului, numită şi a patimilor, se ajunează luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. În aceste zile se pot consuma seara pâine şi apă.
În zilele de miercuri şi vineri din post se ajunează până seara, când se consumă pâine şi legume fierte, fără untdelemn.În celelalte zile din săptămână, din tot timpul Postului Mare, se mănâncă o singură dată pe zi, seara, hrană uscată, iar sâmbăta şi duminica untdelemn şi puţin vin.În toată această perioadă sunt două dezlegări la peşte pe 25 martie, de Buna Vestire, şi apoi de Intrarea Domnului în Ierusalim (Florii).
Postul alimentar trebuie să fie însoţit de abstinenţă sexuala, de conduită morală în special.
Credincioşii trebuie să se spovedească în prima săptămână din post şi apoi în ultima şi apoi, dacă primesc dezlegare din partea părintelui duhovnic, să primească Sfânta Împărtăşanie după ce şi-a făcut rugăciunile dinaintea Împărtăşaniei.În Postul Paştelui nu se fac cununii religioase. În ceea ce priveşte botezurile, nu se fac doar pentru că după aceea se mănâncă de dulce.