Zânele

Poporul are un respect deosebit pentru divinităţile feminine, pe care le numeşte Zâne. Ele sunt considerate fie bune, fie rele. în general basmele şi legendele româneşti vorbesc despre Zânele bune. Nu se ştie câte sunt, dar aproape toate locuiesc în palate de cleştar, în preajma apelor sau sub oglinda acestora. Zânele sunt nemuritoare şi au puteri miraculoase, iar frumuseţea lor orbitoare este proverbială. Sunt zvelte,şi îmbrăcate în haine albe sau străvezii. în împărăţia Zânelor nu moare nimeni, dar nici nu se naşte nimeni, acesta fiind tărâmul "tinereţii fără bătrâneţe si al vieţii fără de moarte". Fiind promis din timpuri imemorialegăsit însă numai de către Fât-Fntmos.Zânele sunt adesea binevoitoare cu oamenii cinstiţi, cu cei care luptă pentru dreptate, pentru frumos sau pentru dragoste. Câteodată Zânele chiar se îndrăgostesc de vreun tânăr cu care se căsătoresc, devenind muritoare ca si femeile. Se vorbea cândva de Zânele şi unde învăluită în "pânză de piatră". Omului ce capătă această floare i se deschid toate comorile subterane. Pentru a o dobândi, sufletul omului trebuie să călătorească în tărâmul Zânelor, însă ele nu permit nimănui culegerea ei, de aceea trebuie Aromânii le numesc pe Zâne Albele, căci sunt îmbrăcate alb ca zăpadă şi foarte curat, şi le acordă aceeaşi semnificaţie pe care românii o acordă Ielelor. Le descriu ca pe nişte fete de o frumuseţe extraordinară. Sunt fecioare candide, dar cu o deosebită putere asupra oamenilor. Ele sunt prezente în locuri anume, foarte frumoase şi retrase, în dumbrăvi, pe la izvoare line, fântâni, prin văi frumoase sau chiar prin peşteri râpoase. Oamenii însă pot călca locurile lor, atunci ele lovindu-i şi chiar strigând la ei. întotdeauna cel lovit de «Albe» suferă de partea corpului unde a fost lovit, iar când lovitura a fost puternică ea poate duce la paraliz.Apele unde locuiesc Zânele sunt bune pentru vindecarea bolilor pricinuite de Zâne. De fapt, cei ce merg la aceste ape invocă ajutorul sau iertarea Zânelor. La sfârşitul veacului trecut mai existau încă mai multe locuri locuite de românii din Macedonia unde se aflau sălaşuri ale Zânelor. Aşa era Zâna de la Camberita, care se găsea în apropierea satului românesc Tristinic. Zâna locuia sub un alun mare şi frumos, de sub rădăcinile căruia izvora o apă limpede ca argintul curgând în mici cascade. în faţa acestei «fântâni» se afla un platou mic, foarte pitoresc. Zâna de la Hwbungale locuia sub un nuc uriaş, de unde curgea o apă foarte limpede, care avea cursul lin. La Molovişte Zânele stăteau într-o dumbravă de sub un fag stufos, lângă care se afla un izvor cu apă puţină, dar care nu seca niciodată. Lumea se temea să calce pe acolo, în singurătatea Zânelor, de teamă să nu îşi atragă vreo pedeapsă. Aici veneau însă să se spele toţi cei "luaţi de Albe". Dacă cineva, care nu era bolnav, trecea pe acolo şi nu păţea nimic, însemna că ele nu fuseseră acolo în acel moment. acest tărâm este veşnic dorit, fiind parcă,
furată.
 foarte tinere, virgine

creşte misterioasa floare a cărei tulpină este

La Vlaho-Clisura ele locuiau la Apa cea rea, într-o pădure deasă din apropiere, de o frumuseţe încântătoare, despre care româncele ziceau că este prietena lor, care se întrece în frumuseţe cu dânsele. La Avela (în Epir, provincie cuprinsă azi în Grecia), românii credeau că vieţuiesc Zâne la cele trei fântâni din vestul satului, la o oră de mers, într-o frumoasă pajişte în jurul căreia creşteau păduri de fagi. Ele mai apăreau şi la o piatră din apropierea satului.în general, majoritatea izvoarelor cu Zâne se află în păduri de fagi, la rădăcina fagilor chiar. La Perivole (tot în Epir) Zânele locuiau pe muntele numit Zâna, "un munte de toată frumuseţea, împodobit cu păduri de pini şi fagi, unde isvorăsc nişte fântâni line, despre care locuitorii din Perivole spun că dacă ţi se întâmplă să mergi odată să bei de acolo, ţi se naşte misterioasa dorinţă de a le dori întotdeauna şi pururi nu îţi ies din minte... Toţi însă se tem să doarmă sub umbra fagilor, unde se crede că repauzeză zânele.Dacă sunt mai multe locuri unde se ştie sau se crede că sunt Zâne, se preferă a se invoca vindecarea la locul visat de suferind ca fiind cel mai bun. La Gobeşti, ca şi la ceilalţi aromâni din Macedonia, se obişnuieşte să se cheme vreo trei, patru femei bătrâne, la casa unde se află un bolnav, ca să doarmă acolo punându-şi în minte să viseze «ceva» pentru cel îmbolnăvit, anume cam la ce apă să fie dus bolnavul pentru a se spăla. A doua zi, ştiindu-se apa la care trebuie să meargă, după vis, bolnavul trebuie să meargă să se spele cu încredere, căci se va vindeca.Vizita bolnavului la izvoarele Zânelor, «la albe», trebuie făcută mai întotdeauna la revărsatul zorilor, pe nemâncate; în caz contrar, considerându-se batjocorite, ele se supără mai rău şi îl mai pedepsesc odată. îşi însuşesc vocea vreunei persoane la care ţii mai mult şi chemându-te pe nume cu vorbe dulci şi fermecătoare, te determină a le urma fără a-ţi lăsa timpul să îţi dai seama unde mergi şi ce cauţi acolo, până ce te aduc pe marginea unei prăpăstii. Sau te "lovesc" şi fac să capeţi vreo boală periculoasă, o mpoplexie» a unei părţi oarecare a corpului, urmată de o sudoare rece.Dacă cel ce le vizitează pe Albe (la izvoarele acestora), face greşeala de a răspunde când este strigat de ele, sau răspunde la întrebările lor, amuţeşte ori îşi pierde unul dintre simţuri (devine surd etc). Singura salvare a suferindului după această pedepsire constă în a "vizita toate Zânele" (toate locurile unde trăiesc ele, toate izvoarele şi dumbrăvile lor), prezentându-se cu mare pocăinţă.