Rugaciunea permanenta - element indispensabil oricarui progres duhovnicesc - ne procura puterea Duhului Sfânt, energia harica necreata care izvoraste din Sfânta Treime si care vine asupra noastra, ne întareste si ne lumineaza.
Prin rugaciune, ne unim cu Dumnezeu printr-un elan personal, ce ne permite, cu întreaga fiinta, sa participam la viata divina. Omul, înca de la creatie, s-a adresat si s-a rugat Creatorului, rugaciunea fiind o puternica legatura între om si Dumnezeu.
Însusi Dumnezeu a asezat rugaciunea în Biserica Sa si în fiecare crestin, care se pregateste pe sine pentru Împaratia lui Dumnezeu. Omul, când se roaga, sta de vorba cu Dumnezeu. De aceea, rugaciunile crestinilor, facute în duh si adevar, sunt luate de Sfintii Îngeri si duse înaintea lui Dumnezeu.
Rugaciunea întareste pe cei slabanogi si aduce în staulul Mântuitorului pe cei rataciti. Ea este placuta lui Dumnezeu numai atunci când mintea noastra, curatita de pacate, se va coborî în inima.
Rugaciunea produce o schimbare atât în subiectul care se roaga, cât si în atitudinea lui Dumnezeu fata de noi. Si la Dumnezeu exista o alternare de manifestare, oprind pe una si actionând pe alta, în functie de schimbarea omului. Omul lui Dumnezeu e omul rugaciunii si numai omul rugaciunii poate sa fie omul lui Dumnezeu.
Cine paraseste rugaciunea si cuvântul lui Dumnezeu, încetul cu încetul se lasa la vale ca pestele cel mort, dupa valul lumii, si se robeste inima lui de patimi si de dulcetile acestei lumi trecatoare, departându-se de scopul pentru care a fost creat de Dumnezeu.
Crestinul care nu se roaga, este ca o casa cladita pe nisip, pe care o povârnesc viforele si o surpa apele, ca o tara fara armata, care se cucereste cu multa înlesnire de vrajmasii sai. Sufletul crestinului care nu se roaga se biruieste foarte usor de diavoli, care îl fac a primi în fiinta sa tot pacatul si toata rautatea. Mare este prapastia care se deschide înaintea lui, mare si cumplita este caderea lui.
De crestinul care se îngradeste pe sine cu rugaciuni si molitfe nu cuteaza a se apropia spiritele rele, fiindca se tem si se cutremura de puterea ce o are asupra lor sfânta rugaciune, însotita de semnul Sfintei Cruci, facuta dreapta si cu cugetare adânca la însemnatatea ei. Casele crestinilor în care se fac rugaciuni se sfintesc mereu.
Sfânta rugaciune întareste sufletele crestinilor, mai mult decât întareste pâinea trupul omenesc. Nu este alta avere mai cinstita decât rugaciunea, în toata viata oamenilor.
Rugaciunea poate sa patrunda pâna în ceea ce psihologii numesc subconstient, pentru ca inima si mintea, în rugaciune, sunt în mod indisolubil unite.
Când doua, trei, patru sau mai multe persoane se unesc în acelasi scop, puterea rugaciunii este multiplicata la infinit.
Sfânta Scriptura spune:“Vai de cel ce ramâne singur”. În schimb, în doi, suntem de neclintit. Numai prin unitatea în Duhul Sfânt vom fi capabili sa lucram la mântuirea noastra.
Daca vom cauta sa împlinim voia lui Dumnezeu cu simplitate, smerenie si rugaciune, Dumnezeu poate sa transforme orice situatie, chiar si cea mai grea, în bine. Numai sa transformam tot ceea ce trebuie sa facem în rugaciune, dupa cum ne îndeamna Sf. Apostol Pavel: “Ori de mâncati, ori de beti, ori altceva faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti”.
Nimic nu poate sa tina daca Dumnezeu nu participa El însusi la constructie. Când mintea si inima noastra sunt îndreptate spre Dumnezeu, totul devine usor. Deci sa nu pierdem timpul traind fara rugaciune.
Sa ne rugam dimineata, seara, noaptea si în celelalte clipe ale vietii noastre de zi cu zi, sa ne rugam unii pentru altii.
Ordinea fundamentala în care trebuie sa ne rugam este urmatoarea:
a) - rugaciunea de slavire si multumire;
b) - rugaciunea de pocainta;
c) - rugaciunea de cerere.
