Mandria
este primul din cele sapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare
virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si
distrugător este acest păcat, încât până si marii sfinti au fost ispititi de
el. Nu este om pe fata pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la
copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om,
până la ce mai învătat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea
persoanei noastre. Suntem mândri si facem acest păcat al mândriei atunci când:
ne atribnim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, când ne
lăudăm în fata oamenilor pentru ce am făcut, fâră să gândim că Dumnezeu ne-a
învrednicit să le facem, când ne supărăm pe oricine si din orice motiv, când ne
facem publicitate pentru orice faptă bună, pe care poate nici n-am facut-o,
când ignorăm si râdem atât pe bună dreptate, cât si pe nedrept de cineva, când
invidiem si urâm pe cineva care este mai bun decât noi, când vorbim pe cineva
de rău indiferent dacă este adevărat sau nu, când ne îmbrăcăm în diferite haine
tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi în centrul atentiei, când
spunem aproapelui faptele bune pe care le-am facut etc. Reversul acestui păcat
este virtutea smereniei.
Din acest păcat se nasc toate celelalte. Toată viata trebuie să luptăm
împotriva acestui păcat si sa fim constienti că-i putem cădea pradă în orice
moment al vietii. Numai întelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat,
să sesizăm aparitia lui în mintea noastră.
