Rugaciunea credintei înseamna a cere si a
crede: a cere lui Dumnezeu ceea ce El a promis, si a crede în El ca El
Isi va tine cuvantul Sau. “Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi”. Matei 21:22. “Indrazneala
pe care o avem la El, este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne
asculta. Si daca
stim ca ne asculta, orice I-am cere, stim ca suntem stapîani pe lucrurile pe care I le-am cerut”. 1 Ioan 5:14-15. Cand noi cerem în adevar dupa voia lui Dumnezeu, El asculta rugaciunea noastra. Si stim ca voia lui Dumnezeu este sa ne rugam potrivit Cuvantului Sau. Biblia ne descopere voia lui Dumnezeu. Aici în cele 66 de carti ale Bibliei gasim “fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe” (2 Petru 1:4), un abundent tezaur pentru fiecare credincios. Nu e nimic prea mic sau prea mare pe care sa nu putem aduce înaintea lui Dumnezeu în rugaciune daca este dupa voia Sa.
Pentru a fi precisi în rugaciunea noastra este bine sa scriem dorintele si cerintele speciale. Scrieti dorul sufletului. Apoi spuneti-le în rugaciune înaintea Domnului asa cum a facut regele Ezechia. “Ezechia a luat scrisoarea din mana solilor si a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului si a întins-o înaintea Domnului”. 2 Imparati 19:14. De asemenea la margine scrieti data cerintei si apoi data cînd ati primit raspunsul. Tinand aceasta evidenta, va va ajuta sa fiti precisi în rugaciune si va fi o minunata sursa de inspiratie cand dosarul raspunsurilor la rugaciuni creste. Fiecare rugaciune ascultata va mari credinta pentru a pretinde alte fagaduinte ale lui Dumnezeu. O biruinta va conduce spre altele.
Pentru ce putem sa ne rugam lui Dumnezeu? Pentru orice este dupa voia Lui, pentru orice a fagaduit El. Dumnezeu a fagaduit sa mantuiasca pe pacatosi, sa mareasca credinta sfintilor, sa îngrijeasca de trebuintele noastre, sa ne dea sanatate, pace, bucurie si biruinta. Rugaciunea credintei nu va fi egoista caci copilul lui Dumnezeu are gandul lui Hristos (Filipeni 2:5) , traieste spre slava Tatalui sau ceresc si pentru a conduce pe altii spre cer.