Încă din primele zile ale ei, Biserica face pomenirea, în timpul
Liturghiei, a credincioşilor ei vii şi morţi. Aceste pomeniri aveau
un caracter solemn când era vorba de episcopii Bisericilor locale
sau de martirii care au suferit din cauza mărturisirii credinţei în
Iisus Hristos.
Martirii erau socotiţi mădulare pline de slavă ale Bisericii. În ziua în care se comemora moartea lor (numită în actele martirice “naştere”), comunitatea creştină mergea la mormântul lor, de obicei în afara cetăţii, şi săvârşea Euharistia. În acest fel s-a născut sărbătoarea sfinţilor, care constă în pomenirea episcopilor şi a martirilor locali, chiar la mormântul lor. Alte ocazii pentru sărbători comune erau: sfinţirea unui locaş liturgic, mutarea moaştelor unui martir dintr-un loc în altul.
Martirii erau socotiţi mădulare pline de slavă ale Bisericii. În ziua în care se comemora moartea lor (numită în actele martirice “naştere”), comunitatea creştină mergea la mormântul lor, de obicei în afara cetăţii, şi săvârşea Euharistia. În acest fel s-a născut sărbătoarea sfinţilor, care constă în pomenirea episcopilor şi a martirilor locali, chiar la mormântul lor. Alte ocazii pentru sărbători comune erau: sfinţirea unui locaş liturgic, mutarea moaştelor unui martir dintr-un loc în altul.
Sărbătorile consacrate drepţilor, sfinţilor şi apostolilor, din
Vechiul şi Noul Testament, au apărut mai târziu şi sunt în legătură
cu evenimentele respective, pomenite în calendarul anual. După
Sinodul de la Efes (431), apar sărbătorile în cinstea Maicii
Domnului, Pururea Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu în acelaşi
timp.
După perioada persecuţiilor, Biserica a ales în calendarul
sărbătorilor, alături de martiri, nume de călugări şi de fecioare
consacrate. Fiecare Biserică locală are proprii ei sfinţi, a căror
amintire le e scumpă, dar nu trebuie să fie exclusă comemorarea
sfinţilor din alte Biserici şi ţări.
Anul bisericesc începe la 1 septembrie, când se serbează intrarea în
sinagogă a lui Iisus, care a citit profeţia lui Isaia despre Mesia:
“Duhul Domnului peste Mine” şi când se face pomenirea Sfântului
Simeon Stâlpnicul.
Unele sărbători, închinate Domnului Hristos şi Maicii Domnului, se
numesc praznice împărăteşti. Ele au specific aceste caracteristici:
au o înainte-prăznuire, o prelungire sau o după-prăznuire şi o zi de
încheiere - odovania.
După unele sărbători mai mari sau praznice împărăteşti, a doua zi
este consacrată pomenirii sfinţilor care au avut un rol în
sărbătoarea din ajun:
-
după 8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului - a doua zi, 9
septembrie, îi prăznuim pe Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii
Domnului;
-
după 25 decembrie - Naşterea Domnului - a doua zi, 26 decembrie,
prăznuim Soborul Maicii Domnului;
-
după 6 ianuarie - Botezul Domnului - a doua zi, 7 ianuarie, îl
prăznuim pe Sfântul Ioan Botezătorul, care L-a botezat pe Domnul
Iisus Hristos;
-
după 2 februarie - Întâmpinarea Domnului - a doua zi, 3 februarie,
îi prăznuim pe Dreptul Simeon care L-a ţinut în braţe pe Pruncul
Iisus şi pe Prorociţa Ana care era de faţă;
-
după 25 martie - Buna Vestire - a doua zi, 26 martie, prăznuim
Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil;
-
după 29 iunie - Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - a doua zi, 30
iunie, prăznuim Soborul celor doisprezece Apostoli.