Aloie vera natural pentru sanatatea ta

Sfântul Nicolae Velimirovici invataturi

,,Vino mai aproape de mine, şi mai aproape !
O, măreţ Duh al Adevărului. Apropie-te şi intră întru mine mai adânc decât intră în mine lumina şi aerul. Cu adevărat, eu pot petrece o noapte întreagă fără lumină, dar fără Tine eu nu pot nic
i măcar să mă aşez pe patul meu. Pot face zece paşi fără de aer, dar fără Tine nu pot face nici măcar unul.

Fă-ţi sălaş în sufletul meu mai adânc decât poate pătrunde cugetul……
Lumea cere neîncetat mâna sufletului meu spre a se cununa cu el. Lumea îi oferă sufletului meu toate comorile sale numai ca acesta să înceteze de a Te mai aştepta. Lumea îşi spoieşte toate mormintele sale, doar pentru a-mi ademeni sufletul. Lumea îşi etalează la soare toată cenuşa sa şi revarsă linguşiri şi fast peste ea, doar pentru a-mi ademeni sufletul.
Arată-ţi întreaga Ta splendoare, o, Sfinte Duhule, astfel încât să poată recunoaşte a Cărui mireasă este el.Apropie-te de mine, din ce în ce mai mult, o, putere a Sfintei Treimi. Intră în conştiinţa mea mai adânc decât o pot face cugetele şi simbolurile lumii.
…….Odată ce curăţia sufletului şi priceperea minţii îmi vor ocupa inima, cu adevărat în deşert în vor încerca duhurile cele rele să păşească într-însa.
Iar inima mea se va umple cu o dulce iubire, faţă de Domnul său, şi cu împreunăpătimire şi bunăvoinţă faţă de sufletele suferinde din lume şi din iad.
Apropie-te de mine şi mai mult, măreţul meu Domn.”

 
 
 
eXTReMe Tracker