Aloie vera natural pentru sanatatea ta

Semnul crestinilor

O data cu aparitia crestinismului, semnul crucii capata noi valente. Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos avea forma pe care o cunoastem cu totii, cu doua laturi, una verticala si una orizontala. Printre primele lucrari in care crucea apare ca simbol crestin cu semnificatii mistice, legate de mantuirea oamenilor adusa de rastignirea lui Hristos, amintim “Octavius” a scriitorului crestin Minucius Felix, scrisa la sfarsitul secolului al doilea. Apoi, crucea apare ca semn crestin si la Clement al Alexandriei, care vorbeste despre “semnul Domnului”, care a fost prefigurat de litera numarul 318 de la Facere 14:14, asa cum se explica si in Epistola lui Barnaba. Pentru numarul 300, s-a folosit litera “T” din alfabetul ebraic, fiind evidenta asemanarea cu
 semnul crucii, iar pentru “18″, s-au folosit primele doua litere ale numelui “Iisus Hristos” (IH), ceea ce arata legatura dintre Hristos si Cruce. Tertulian, in “De Corona”, scrisa in 204, aminteste de obiceiul crestinilor de a-si face deasupra capului semnul crucii. Unii cercetatori sustin ideea ca semnul crucii a aparut ca simbol crestin abia pe la sfarsitul secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea, cand crestinii au inceput sa faca analogie cu pozitia de rugaciune, cu bratele intinse, ca semn al victoriei soarelui impotriva fortelor intunericului si simbol al mantuirii universale.

 
 
 
eXTReMe Tracker