Odată apăruţi, hemoroizii nu dispar, dar se pot ameliora. Se pare că o dietă adecavată reprezintă cea mai bună metodă de tratament al hemoroizilor. O alimentaţie bogată în alimente cu multe fibre şi cu puţine alimente rafinate este esenţială. Cele mai multe tratamente pentru hemoroizi propun minimalizarea durerilor şi mâncărimilor. Băile calde de şezut este cel mai recomandat tratament. De asemenea, în tratamentul hemoroizilor este recomandat paracetamol ce ar trebui să reducă disconfortul în maxim două săptămâni.
Dacă simptomele persistă, se poate apela la unul din proceedele următoare:
- injecţia (sclerozarea): un hemoroid intern este injectat cu fenol uleios, chinină şi uree sau cu bicarbonat de sodiu, ceea ce provoacă cicatrizarea şi închiderea hemoroizilor. Cu un procent de succes de 90%, această metodă este printre cele mai recomandate. Rezultatele nu sunt însă definitive, fiind necesară repetarea injecţiilor la fiecare doi sau trei ani;
- ligaturarea: hemoroizii prolabaţi sunt deseori îndepărtaţi utilizând ligatura cu o fâşie de cauciuc,
- coagularea sau cauterizarea: utilizând un electrod electric, o rază laser sau o lumină infraroşie se închide, printr-o mică arsură, determinând micşorarea hemoroizilor.
- intervenţia chirurgicală (mioroidectomie) folosită pentru hemoroizii mari sau hemoroizii externi foarte jenanţi care sunt prea dureroşi pentru a putea fi suportaţi. Hemoroizii sunt îndepărtaţi în întregime sub anestezie generală, după care este impusă aproximativ o săptămână de odihnă la pat, cu analgezice. Procentul de reuşită al îndepărtării hemoroizilor se apropie de 95%, dar dacă nu se fac modificări ale regimului alimentar şi stilului de viaţă, vor recidiva.
Ingredientul de bază în majoritatea medicamentelor este un lubrifiant, cum ar fi lanolina, untul de cacao, uleiul vegetal şi altele. Unele includ şi un anestezic, de exemplu benzocaina sau lidocaina, sau un astringent cum ar fi acidul tanic sau compuşii de zinc, despre care se susţine că ar reduce edemul prin constricţia capilarelor. Hemoroizii, însă, nu sunt capilare, sunt vene, iar astringenţii pot să nu aibă nici un efect asupra lor. Anestezicele pot aduce doar o ameliorare de scurtă durată; supozitoarele se duc, de obicei, prea sus în canalul anal pentru a ajuta hemoroizii.
De asemenea, se recomandă medicina alternativă pentru ameliorarea disconfortului provocat de hemoroizi: acupunctura,fitoterapia,homeopatia sau masajul.