Ce graieste cineva unei persoane
care intreaba: „Cum imi pot mantui sufletul?”
Aceasta: Pocaieste-te, si fii
intarit de puterea harului din Sfintele Taine, paseste pe calea poruncilor
dumnezeiesti, sub indrumarea pe care Sfanta Biserica ti-o da prin preotia ei
dumnezeiasca. Toate acestea trebuie facute in duhul credintei sincere, fara
nici o indoiala.
Atunci ce este credinta?
Credinta este marturisirea sincera
ca Dumnezeu, Caruia ne inchinam, Treimea, Cel care este ziditorul si datatorul
a toate, ne mantuieste pe noi cei cazuti, prin puterea mortii pe Cruce a Fiului
lui Dumnezeu cel intrupat, cu harul Prea Sfantului Duh in Sfanta Sa Biserica.
Inceputurile reinnoirii, care sunt puse in viata aceasta, vor aparea in
intreaga lor slava in veacul ce va veni, intr-un fel pe care mintea nu il poate
intelege, nici limba glasui.
O, Dumnezeul nostru, cat de marete
sunt fagaduintele tale!
Cum poate atunci cineva sa paseasca
pe calea poruncilor fara sa se abata din drum?
Nu se poate raspunde la aceasta cu
un singur cuvant, caci viata este un subiect lipsit de simplitate. Iata ceea ce
este trebuincios:
a) Pocaieste-te si intoarce-te catre
Domnul, recunoaste-ti pacatele, plangi pentru ele, cu strangere de inima, si marturiseste-le
in fata parintelui duhovnicesc. Jura-te cu vorba si cu inima inaintea fetei
Domnului sa nu il mai superi de acum inainte cu pacatele tale.
b) Apoi, statornicind cu Dumnezeu in
minte si in inima, nazuieste sa implinesti in trup indatoririle si treburile pe
care sederea in aceasta viata ti le impune.
c) In aceasta nevointa mai ales sa
iti pazesti inima de cugetele si simtirile cele rele – mandria, slava desarta,
mania, judecarea celorlalti, ura, invidia, dispretul, deznadejdea, atasamentul
fata de lucruri si de oameni, ganduri imprastiate, neliniste, toate placerile
simturilor si tot ceea ce desparte mintea si inima de Dumnezeu.
d) Pentru a rezista in nevointa
aceasta, hotaraste inainte de toate sa nu te retragi din ceea ce recunosti ca
este trebuincios, chiar de ar insemna moartea. Pentru a dobandi aceasta, cand
te-ai hotarat sa faci astfel, daruieste-ti viata lui Dumnezeu pentru a nu mai
trai de dragul tau, ci doar pentru Dumnezeu.
e) Sustinerea unei vieti dusa astfel
este o jertfa smerita a sinelui catre vointa lui Dumnezeu, si a nebizuirii pe
sine; arena duhovniceasca in care aceasta viata se savarseste este rabdarea sau
sederea neabatuta in randul vietii rascumparate, cu indurarea plina de bucurie
a tuturor nevointelor si neplacerilor care sunt legate de aceasta.
f) O temelie pentru rabdare este credinta,
sau convingerea ca, nevoindu-te in acest fel pentru Dumnezeu, esti sluga Sa si
El este Stapanul tau, Care iti vede stradaniile, se bucura de ele si le
pretuieste; nadejdea ca ajutorul lui Dumnezeu care te ocroteste pururea,
este mereu pregatit si asteptandu-te, si se va pogori asupra ta la vreme de
trebuinta, ca Dumnezeu nu te va parasi la sfarsitul vietii tale, si
pastrandu-te ca unul credincios poruncilor Sale aici, printre toate ispitele, te
va calauzi prin moarte la vesnica Sa Imparatie; dragostea, care cugeta
zi si noapte asupra Domnului iubit, in toate felurile straduindu-se sa faca
numai ceea ce este placut Lui, si sa evite tot ceea ce L-ar putea supara cu
gandul, cu vorba sau cu fapta.
g) Armele unei astfel de vieti sunt:
rugaciunile in biserica si acasa, mai ales rugaciunea mintii, postirea pe
masura puterii fiecaruia si a randuielilor Bisericii, trezvia, singuratatea,
muncile fizice, marturisirea deasa a pacatelor, Sfanta Impartasanie, citirea
Cuvantului lui Dumnezeu si a scrierilor Sfintilor Parinti, discutii cu oameni
tematori de Dumnezeu, cercetarea deasa a parintelui duhovnicesc asupra tuturor
intamplarilor vietii launtrice si exterioare. Temelia tuturor acestor nevointe
in masura, vreme si loc este intelepciunea, cu povata celor experimentati.
h) Pazeste-te cu teama. Pentru
aceasta adu-ti aminte de sfarsit – moartea, judecata, iadul, Imparatia
cerurilor. Mai ales, fii cu bagare de seama la tine: pastreaza-ti mintea treaza
si inima netulburata.
i) Aseaza-ti ca tel din urma
aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc sa arda intru inima ta si,
strangandu-ti toate puterile laolalta, sa inceapa a-ti zidi omul launtric si,
in cele din urma, sa arda neghina pacatelor si patimilor tale.
Randuieste-ti viata in acest chip
si, cu harul lui Dumnezeu, te vei mantui.
