Aloie vera natural pentru sanatatea ta

Ce sunt Sinoadele ?

Sinodul este o adunare a reprezentanţilor Bisericii (a episcopilor), convocaţi pentru a rezolva disputele doctrinare şi ecleziastice (bisericeşti).
Sinoadele bisericeşti au fost ţinute pentru a rezolva diferite probleme atunci când nu s-a putut ajunge la consens prin simple discuţii.
Majoritatea sinoadelor au fost locale, deşi în unele cazuri deciziile adoptate s-au bucurat de o largă acceptare. Primul Sinod al Bisericii s-a ţinut de către Apostoli la Ierusalim, în primul secol (Fapte 6,1-7).
Sinoadele la care au participat reprezentanţi din toată lumea s-au numit Sinoade Ecumenice. Biserica Ortodoxă recunoaşte şapte sinoade ecumenice. Cele Şapte Sinoade Ecumenice ale întregii Biserici Creştine acoperă perioada dintre anii 325 şi 757 d. Hs., iar deciziile lor reprezintă temelia învăţăturii creştine acceptate de ramurile răsăriteană şi apuseană a Bisericii Creştine. Deciziile acestor Sinoade Ecumenice au fost luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui.
La aceste Sinoade Ecumenice au fost întocmite multe Canoane sau norme care guvernează administrarea Bisericii.
Biserica Catolică acceptă ca ecumenice şi unele sinoade ulterioare, organizate numai de autorităţile şi reprezentanţii Bisericii Catolice. Aceste sinoade, dintre care ultimul este al doilea Sinod de la Vatican (1962-1965), nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxă ca având valabilitatea sau autoritatea adevăratelor Sinoade Ecumenice. Astfel, nici una din deciziile acestor sinoade catolice nu sunt valabile în Biserica Ortodoxă.
Biserica noastră recunoaşte următoarele şapte Sinoade Ecumenice care sunt prezentate în continuare în ordine cronologică:
1. Primul Sinod a avut loc la Niceea, în anul 325, şi au participat 318 părinţi. Aici a fost condamnat arianismul, s-a definit divinitatea lui Hristos şi s-a alcătuit pentru prima dată Crezul (prima parte).
2. Al doilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol, în anul 381. Au fost prezenţi 180 de părinţi. A fost condamnat apollinarismul, s-a definit divinitatea Sfântului Duh şi s-a completat Crezul.
3. Al treilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Efes, în anul 431. Au participat 200 de părinţi. A fost condamnat nestorianismul şi a fost definit termenul “Theotokos” (adică Născătoarea de Dumnezeu).
4. Al patrulea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Chalcedon, în anul 451. Au participat 630 de părinţi. A fost condamnat monofizitismul.
5. Al cincilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol, în anul 553. Au participat 165 de părinţi. Au fost condamnaţi diverşi eretici şi păgâni.
6. Al şaselea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol în anul 680. Au fost prezenţi 281 de părinţi. A fost condamnat monotelismul.
7. Al şaptelea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Niceea, în anul 787. Au participat 350 de părinţi. A fost condamnat iconoclasmul.

 
 
 
eXTReMe Tracker